Balul fermierilor 2017

Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis a organizat Balul Fermierilor, pe data de 2 decembrie. La eveniment au participat peste 300 de persoane, în mare parte, oameni care au demonstrat că pot face performanţă în agricultură (zootehnie) .
După un an de muncă și trudă, în agricultură sau la animale, cei mai buni fermieri botoșăneni au avut parte de o petrecere în cinstea lor.

Pe principiul după muncă și răsplată, cei mai vrednici fermieri și agricultori ai Botoșaniului dar și câțiva din județele învecinate, s-au distrat la o petrecere pe cinste, au schimbat păreri și au fost premiați pentru activitatea de peste an. O primă ediție a balului fermierilor a avut loc și în urmă cu câțiva ani iar tradiția este reluată din acest an.Așadar, fermieiri vor petrece în familie.

Targul expozitional de miei și pielicele ”Ediția XI” 7-8 mai 2016

pozneTârgul expozițional de miei și pielicele, un târg deja consacrat la nivel județean dar și național care reunește crescătorii de ovine rasă ”Karakul de Botoșani” din țară, a fost organizat și în acest an în zilele de 7-8 mai 2016, de către ACOC Moldoovis în parteneriat cu Stațiunea Popăuți, Primăria comunei Răchiți și Consiliul Județean Botoșani prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani. Asociația Moldoovis nu v-a dezamăgi crescătorii de ovine Karakul, acest târg va continua în fiecare primăvară pentru că el este dedicat în special fermierilor care au oi de rasă și care în cuida greutăților au continuat să crească și să înmulțească această rasă.

Deschiderea oficială a avut loc în data de 7 mai 2016.  Totodată, la eveniment au participat Achim Irimescu, ministru Agriculturii, Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților., Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, Gheorghe Sorescu, președintele Consiliului Județean Botoșani, precum și reprezentanții județului în Parlamentul României.

Targul AGRO-ZOO editia III

IMG_2006IMG_2005IMG_2004IMG_2003IMG_2002

Targul sa desfasurat in perioada 20-21 octombrie 2012.

Deschiderea oficiala a targului a avut loc sambata 20 octombrie, ora 11:30, atmosfera de sarbatoare fiind intretinuta de ansambluri de dansuri si fanfare din zona Moldovei precum si de artisti de muzica populara consacrati, pe parcursul celor doua zile ale evenimentului avand loc un adevarat recital de muzica populara, invitati fiind Sofia Vicoveanca, Nicolae Furdui Iancu si orchestra Crai Nou, Dinu Iancu Salajanu, Gheorghe Rosoga, Daniela Condurache, Margareta Clipa, Anton Achitei, Nicoleta Radinciuc si Valentina Lulciuc, acompaniati de orchestra Rapsozii Botosanilor, avandu-i ca dirijori pe Ioan Cobala si Ciprian Potoroaca. Duminica, din Soroca – Republica Moldova, au concertat Orchestra Fratilor Stefanet, Nicolae si Isidor Glib, Eugenia Amarinei.

Aceasta a treia editie a targului a gazduit in prima zi si o conferinta adresata fermierilor botosaneni, cu tema „Perspectivele agriculturii si zootehniei romanesti” in cadrul careia au fost prezente alocutiuni si puncte de vedere invitati speciali din forurile institutionale superioare.

A doua zi a evenimentului a debutat cu lansarea produselor traditionale atestate de ACOC Moldoovis: Cas de oaie Botosani, Urda de oaie Botosani si Branza sarata de oaie Botosani.